Cei mai puternici, bogați și cunoscuți lideri ai lumii revin în această săptămână la Forumul Economic Mondial de la Davos; după doi ani de pauză din cauza pandemiei de Covid-19, care a făcut ca evenimentul să se desfășoare online, transmite CNBC.
Peste o sută de miliardari din întreaga lume vor fi prezenți în Elveția cu ocazia Forumului de la Davos, care are loc în perioada 21-24 ianuarie 2020. La ediția din acest an, lideri din întreaga lume se vor întâlni cu președintele american Donald Trump și activista suedeză de mediu Greta Thunberg, a transmis AFP.
Uriașul forum economic organizat în aceste zile la Davoș, un orășel cu doar 11.000 de locuitori din Elveția, face ca hotelurile cele mai importante să fi fost rezervate integral cu multă vreme înainte, iar puținele camere rămase libere să fie ofertate la sume exorbitante, care, conform datelor analizate de Profit.ro, ajung și la 5.000 de euro pe noapte, de câteva zeci de ori mai mult decât într-o zi normală.